Eficiența psihoterapiei

– o sinteză contemporană bazată pe dovezi-

Lynne Rigaud & Courtenay Young

Comitetul de Știință și Cercetare al EAP

Versiunea 2, octombrie 2025

§1: Sănătatea mintală – în centrul politicilor de sănătate

În iunie 2023, Comisia Europeană a lansat prima sa abordare cuprinzătoare privind sănătatea mintală. Acest demers a marcat o schimbare semnificativă de politică, prin recunoașterea sănătății mintale ca prioritate comună pentru toate sectoarele Uniunii Europene. Planul include 20 de inițiative-fanion menite să promoveze starea de bine pe parcursul întregii vieți și subliniază necesitatea îmbunătățirii accesului la servicii de sprijin, a intervenției timpurii și a măsurilor de prevenție (Comisia Europeană, 2023).

La nivel global, în martie 2025, Organizația Mondială a Sănătății a emis noi ghiduri care solicită statelor membre să integreze psihoterapia și alte intervenții psihologice structurate în politicile naționale și în planificarea sistemelor de sănătate, ca parte a acoperirii universale a serviciilor de sănătate (OMS, 2025).

Asociația Europeană de Psihoterapie (EAP) reprezintă în prezent 128 de organizații membre din 43 de țări europene, reunind peste 120.000 de psihoterapeuți practicieni. Viziunea EAP este ca bunăstarea mintală și emoțională să fie recunoscută ca un drept fundamental al omului pe întreg continentul european. În acest sens, EAP urmărește să se asigure că psihoterapia de calitate, exercitată la standarde profesionale ridicate, este accesibilă tuturor persoanelor care au nevoie de ea, atât în interiorul Uniunii Europene, cât și în afara acesteia (EAP, 2023).

În anul 2000, EAP a introdus Certificatul European de Psihoterapie, stabilind bazele unei formări în psihoterapie cu durata de minimum patru ani, la nivel postuniversitar, academic și experiențial. Ulterior, în 2013, EAP a publicat un cadru cuprinzător de formare profesională, care definește „competențele de bază” pe care psihoterapeuții trebuie să le dețină pentru a exercita o practică sigură, responsabilă și eficientă în domeniul sănătății mintale.

Psihoterapia este recunoscută ca o intervenție eficientă și eficientă din punct de vedere al costurilor pentru numeroase probleme de sănătate mintală. Aceasta contribuie la reducerea simptomelor, la îmbunătățirea calității vieții și la diminuarea presiunii asupra sistemelor de sănătate. Asociația Americană de Psihologie a confirmat aceste aspecte într-o rezoluție adoptată în 2012, destinată informării publicului, liderilor din domeniul sănătății și factorilor de decizie politică cu privire la „rolul psihoterapiei în promovarea sănătății și a stării de bine” (Campbell, Norcross, Vasquez & Kaslow, 2013).

§2: Definiții ale psihoterapiei

O definiție clasică a psihoterapiei a fost formulată de John Norcross (1990, p. 218–220), care o descrie ca fiind „aplicarea informată și intenționată a metodelor clinice și a poziționărilor interpersonale derivate din principii psihologice consacrate, cu scopul de a sprijini persoanele să își modifice comportamentele, cognițiile, emoțiile și/sau alte caracteristici personale în direcțiile considerate de participanți ca fiind dezirabile”.

În anul 2003, Asociația Europeană de Psihoterapie (EAP) a propus o definiție mai amplă a psihoterapiei, formulată astfel:

„Practicarea psihoterapiei constă în tratarea cuprinzătoare, conștientă și planificată a tulburărilor sau stărilor de suferință psihosociale, psihosomatice și comportamentale, prin metode psihoterapeutice științifice, în cadrul unei interacțiuni între una sau mai multe persoane aflate în tratament și unul sau mai mulți psihoterapeuți, cu scopul de a ameliora atitudinile perturbatoare, de a facilita schimbarea și de a promova maturizarea, dezvoltarea și sănătatea persoanei tratate. Aceasta presupune atât o formare generală, cât și o formare specifică.” (EAP, 2003)

Din aceste definiții putem concluziona că psihoterapia nu urmărește doar reducerea simptomelor, ci promovează îmbunătățiri durabile în multiple domenii ale vieții. Așa cum subliniază Campbell și colaboratorii (2013), psihoterapia sprijină dezvoltarea personalității, previne recăderile, îmbunătățește relațiile și funcționarea generală, favorizează alegeri de viață mai sănătoase și generează beneficii prin procesul colaborativ dintre client și psihoterapeut.

Această sinteză se bazează în principal pe meta-analize ale studiilor clinice randomizate controlate (RCT), deoarece acestea oferă estimări standardizate ale eficacității și rămân forma de dovadă cea mai convingătoare pentru factorii de decizie politică. Totodată, Wampold (2015) atrage atenția asupra faptului că studiile RCT privilegiază intervențiile foarte manualizate și orientate predominant spre simptome, subestimând adesea procesele relaționale și contextuale care stau la baza schimbării terapeutice. Prin urmare, rezultatele acestora sunt necesare, dar nu suficiente: ele demonstrează eficiența generală a psihoterapiei, fără a putea surprinde pe deplin complexitatea trăită a clienților sau rolul factorilor comuni – precum alianța terapeutică, empatia și procesul de construire a sensului – care explică o mare parte din impactul psihoterapiei.

Din acest motiv, dovezile cantitative ar trebui completate de cercetări calitative și de cercetări bazate pe practică, pentru a orienta o abordare echilibrată, centrată pe persoană, în politicile publice și în formarea profesională.

Recunoașterea acestor limitări aduce în prim-plan și rezultatele psihoterapiei care sunt cele mai relevante pentru clienți, rezultate care depășesc cu mult simpla reducere a simptomelor. De exemplu, principalele așteptări ale persoanelor care se confruntă cu depresia vizează restabilirea emoțiilor pozitive, a funcționării cotidiene și a sensului vieții (Maj et al., 2020; Zimmerman et al., 2006; Demyttenaere et al., 2015). Este foarte probabil ca aceste așteptări să fie valabile pentru majoritatea intervențiilor psihoterapeutice. Deși intervențiile farmacologice pot reduce eficient severitatea simptomelor acute, psihoterapia oferă beneficii distincte pe termen lung. În mod specific, natura exploratorie și relațională a muncii psihoterapeutice favorizează dezvoltarea înțelegerii emoționale și echipează persoanele cu strategii de adaptare, contribuind astfel la rezultate mai durabile și la rate mai scăzute de recădere (Hollon et al., 2005; Cuijpers et al., 2013; Wampold & Imel, 2015).

Aceste beneficii de durată sunt rezultatul direct al unei abordări psihoterapeutice care depășește focalizarea exclusivă asupra simptomelor. Deși psihoterapia și-a demonstrat eficiența într-o gamă largă de condiții clinice, unele dintre principiile care ghidează schimbarea profundă și de durată sunt ilustrate clar în modelul „HISTORY”, introdus în Ghidul de practică clinică al Asociației Americane de Psihologie (APA) pentru tratamentul tulburării de stres posttraumatic (APA, 2024). Deși conceput inițial în contextul traumei, valorile acestui model sunt ușor recognoscibile ca fiind centrale psihoterapiei umaniste și oferă un cadru util în multiple contexte clinice.

Modelul HISTORY reprezintă următoarele principii:

• H – Umanist (Humanistic): fundamentat pe un respect profund față de demnitatea clientului, capacitatea sa de autodeterminare și potențialul de creștere;
• I – Integrativ (Integrative): utilizarea mai multor modalități bazate pe dovezi, pentru a crea o abordare flexibilă și personalizată;
• S – Secvențial (Sequential): recunoașterea faptului că anumite sarcini terapeutice (de exemplu, stabilirea siguranței, procesarea emoțiilor) trebuie realizate într-o ordine logică;
• T – Temporal (Temporal): conștientizarea impactului pe termen lung al experiențelor de viață și focalizarea nu doar asupra prezentului, ci și asupra istoriei personale și a obiectivelor viitoare;
• O – Orientat spre rezultate (Outcomes-focused): colaborarea cu clientul pentru definirea și atingerea unor obiective semnificative, stabilite împreună;
• R – Relațional (Relational): prioritizarea relației psihoterapeutice ca principal vehicul al schimbării;
• Y – Explorarea „de ce”-ului (Why): explorarea motivelor pentru care a apărut trauma; într-un sens mai larg, acest principiu poate fi reformulat ca explorarea „de ce”-ului dificultăților unei persoane, pentru a promova o înțelegere mai profundă și o autocunoaștere autentică.

Totuși, atingerea acestui nivel de practică profesională necesită o formare extinsă și dezvoltarea unor competențe complexe. Asociația Europeană de Psihoterapie a subliniat în mod constant faptul că psihoterapia trebuie realizată de profesioniști înalt calificați și o consideră o profesie distinctă. Prin cadrul său privind Competențele de bază (EAP, 2013), EAP a definit cunoștințele, abilitățile și atitudinile de care psihoterapeuții au nevoie pentru a practica psihoterapia în condiții de siguranță, etică și eficiență. Acest cadru asigură faptul că principiile întruchipate de modele precum HISTORY pot fi transpuse în practica clinică și că beneficiarii psihoterapiei primesc profunzimea și calitatea îngrijirii pe care o merită.

În prezent, există aproximativ 100 de școli de formare în psihoterapie în Europa care sunt acreditate în cadrul sistemului EAP (având statut de Institut European Acreditat de Formare în Psihoterapie – EAPTI) și care formează psihoterapeuți la nivelul Certificatului European de Psihoterapie (ECP). Recent, formarea pentru ECP a fost ajustată pentru a corespunde Cadrului European al Calificărilor – nivelul 7. Informații detaliate despre aceste institute de formare și despre Certificatul European de Psihoterapie pot fi consultate pe site-ul EAP: www.europsyche.org.

§3: Eficacitatea psihoterapiei

Eficacitatea generală a psihoterapiei este stabilită de mult timp, existând dovezi solide care demonstrează beneficii mari și semnificative (Chorpita et al., 2011; Smith, Glass & Miller, 1980; Wampold, 2001). Aceste efecte pozitive tind să fie relativ stabile în majoritatea condițiilor diagnostice. Variațiile rezultatelor par să depindă mai puțin de tulburarea specifică sau de modalitatea terapeutică și mai mult de caracteristicile pacientului (de exemplu, cronicitatea, complexitatea, suportul social și intensitatea simptomelor), precum și de factorii clinicianului și de specificul contextului terapeutic (Beutler, 2009; Beutler & Malik, 2002a, 2002b; Malik & Beutler, 2002; Wampold, 2001).

În medie, psihoterapia produce o mărime a efectului ridicată, de aproximativ 0,80, ceea ce indică faptul că un client care beneficiază de psihoterapie are rezultate mai bune decât aproximativ 79% dintre persoanele care nu primesc tratament (Wampold, 2001, 2010; Prochaska & Norcross, 2013, citați în Campbell et al., 2013). În plus, psihoterapia desfășurată online a demonstrat, de asemenea, o eficacitate considerabilă și este considerată, în medie, la fel de eficientă ca terapia față în față, în special în tratamentul anxietății, depresiei și stresului (Barak et al., 2008; Etzelmueller et al., 2020; Rosenström et al., 2025). Studiile calitative evidențiază importanța menținerii acordajului emoțional și a personalizării intervențiilor în terapiile online, pentru a obține o aderență și rezultate mai bune (Vøllestad & Nordgreen, 2023).

Extinzând baza de dovezi, Harrer et al. (2025) au realizat una dintre cele mai cuprinzătoare meta-analize internaționale de până acum, sintetizând peste 1.000 de studii cu aproape 86.000 de participanți, acoperind 12 condiții de sănătate mintală. În mod important, autorii nu au identificat dovezi consistente ale unei eficacități reduse în țările cu venituri mici și medii sau în populațiile non-occidentale, sugerând că beneficiile psihoterapiei sunt, în linii mari, generalizabile transcultural. Aceste rezultate poziționează psihoterapia ca o intervenție de sănătate publică relevantă la nivel global, aplicabilă across categorii diagnostice și contexte culturale diverse.

Cu toate acestea, dovezile provenite din studii mai specifice contextual indică faptul că rezultatele nu sunt complet uniforme în toate grupurile demografice. De exemplu, o meta-analiză realizată în Statele Unite a identificat diferențe minime ale rezultatelor tratamentului între grupurile rasiale și etnice, indicând o comparabilitate largă a eficacității (Cougle & Grubaugh, 2022). În contrast, o amplă analiză la nivel de date individuale ale pacienților din serviciile NHS din Regatul Unit a identificat discrepanțe modeste, dar statistic semnificative, ale rezultatelor asociate cu etnia, chiar și după ajustarea pentru factori clinici și socio-economici (Arundell et al., 2024). Aceste constatări sugerează că, deși eficacitatea generală a psihoterapiei este robustă în diferite culturi, pot apărea inegalități în practica clinică de zi cu zi, subliniind importanța abordărilor sensibile cultural. În acest sens, cercetările susțin tot mai mult integrarea umilinței culturale în procesul terapeutic, pentru a consolida alianța terapeutică și a îmbunătăți rezultatele în populații diverse (Orlowski et al., 2024).

Efectele neurobiologice ale psihoterapiei

Cercetările emergente din domeniul neuroștiințelor afective confirmă faptul că psihoterapia poate induce modificări măsurabile și semnificative pe termen lung în structura și funcționarea creierului, în special în regiunile implicate în reglarea emoțională și controlul cognitiv. Azarias et al. (2025) oferă o analiză detaliată a rolului rețelei modului implicit (default mode network – DMN) în procese precum autoreflecția, procesarea emoțională, cogniția socială și simularea mentală. Aceștia arată, de asemenea, că terapiile eficiente pentru depresie și anxietate sunt asociate cu reducerea hiperactivității amigdalei și cu creșterea conectivității dintre regiunile prefrontale și limbice, susținând o reglare emoțională mai eficientă și o reevaluare cognitivă îmbunătățită. Aceste schimbări neurobiologice reflectă obiective terapeutice esențiale: creșterea toleranței afective, restructurarea tiparelor de gândire dezadaptative și dezvoltarea capacității reflexive. De exemplu, cortexul prefrontal medial și cortexul cingular anterior — regiuni implicate în procesarea autoreferențială și în reglarea de sus în jos — prezintă adesea o activitate crescută după tratamentele de succes.

Este important de subliniat că aceste modificări nu reprezintă simple markeri neurologici; ele reflectă o reorganizare mai profundă a modului în care indivizii se raportează la sine și la lume. Prin cultivarea siguranței, a acordajului și a construirii sensului în cadrul relației terapeutice, clienții devin adesea mai integrați emoțional, mai conștienți de sine și mai rezilienți. Creierul, asemenea persoanei, devine mai flexibil, mai relațional și mai capabil să răspundă provocărilor. Această bază neurobiologică adaugă greutate științifică observațiilor clinice de lungă durată: psihoterapia favorizează vindecarea prin transformarea nu doar a ceea ce simt oamenii, ci și a modului în care funcționează — psihologic, emoțional și fiziologic. Este un proces de creștere care face legătura între insight-ul emoțional și schimbarea întrupată, oferind speranță pentru o transformare durabilă.

§4: Eficacitatea pentru diferite condiții clinice

Psihoterapia demonstrează eficacitate într-o gamă largă de condiții clinice. Chiar și atunci când remisiunea completă nu este atinsă, aceasta conduce frecvent la reduceri semnificative ale severității simptomelor și la îmbunătățiri durabile ale funcționării generale și ale calității vieții.

Depresia și tulburările de anxietate

Psihoterapia a fost validată pe scară largă ca tratament eficient pentru depresie, iar dovezile meta-analitice sugerează că este cel puțin la fel de eficientă ca farmacoterapia, fiind superioară acesteia în special în ceea ce privește rezultatele pe termen lung și calitatea vieții (Kamenov et al., 2017; Cuijpers et al., 2020). În plus, pentru persoanele cu depresie moderată până la severă, combinația dintre psihoterapie și farmacoterapie s-a dovedit a fi mai eficientă decât oricare dintre intervenții utilizată separat (Cuijpers et al., 2020).

O amplă meta-analiză de tip rețea realizată de Cuijpers et al. (2021), care a inclus 331 de studii clinice randomizate și peste 34.000 de participanți, a comparat mai multe modalități terapeutice, inclusiv terapia interpersonală, terapia psihodinamică, activarea comportamentală, terapia de rezolvare a problemelor, terapia cognitiv-comportamentală (CBT) și abordări similare de „al treilea val” (de exemplu ACT, MBCT, DBT etc.), precum și consilierea suportivă non-directivă. Aceste tratamente au demonstrat efecte susținute până la evaluarea de urmărire la 12 luni, fără diferențe majore de eficacitate între modalități, deși anumite subgrupuri pot beneficia mai mult de abordări adaptate. Aceste concluzii au fost reafirmate într-o sinteză sistematică din 2023 (Cuijpers et al., 2023), care a confirmat robustețea și comparabilitatea intervențiilor psihoterapeutice în tulburările depresive.

O meta-analiză recentă a 17 studii (Duffy et al., 2023) a arătat că terapiile umaniste–experiențiale (HEP) produc rezultate semnificativ mai bune în depresie comparativ cu îngrijirea obișnuită și sunt, în linii mari, comparabile cu alte tratamente active pe termen scurt. Totuși, studiul a remarcat că efectele la follow-up au fost mai puțin consecvente. Această inconsecvență pe termen lung este înțeleasă ca un artefact al problemelor metodologice: analiza mai amplă realizată de Elliott et al. (2021), care a examinat o varietate largă de dificultăți ale clienților, a raportat că beneficiile obținute de clienții HEP se mențin, în general, pe parcursul celor 12 luni ulterioare încheierii tratamentului. Ambele studii subliniază faptul că HEP-urile sunt frecvent utilizate ca intervenții de control sau comparație slab definite, livrate în versiuni „non–bona fide”, ceea ce compromite calitatea intervenției și conduce la o apreciere nerealistă a eficacității lor susținute. Aceste constatări confirmă că HEP-urile, fundamentate pe empatie, procesare emoțională și profunzime relațională, sunt la fel de eficiente ca modalitățile structurate. Prin urmare, ministerele sănătății nu ar trebui să limiteze opțiunile terapeutice pe baza unor designuri de cercetare care distorsionează evaluarea realistă a eficacității pe termen lung, poziție aliniată cu recomandarea explicită a lui Elliott et al. (2021) de a menține HEP-urile ca opțiuni esențiale în tratamentul depresiei și al altor condiții, având în vedere legătura dintre rezultatele pozitive și preferința pacienților pentru stilul terapeutic.

Completând aceste rezultate, studii clinice randomizate recente (Greenberg & Watson, 2022; Wiebe et al., 2025) au demonstrat că Terapia Individuală Focalizată pe Emoții (EFIT), o abordare umanistă, centrată pe emoții, produce reduceri semnificative atât ale simptomelor depresive, cât și ale celor anxioase. EFIT vizează în mod specific procesarea emoțională, nevoile de atașament și auto-organizarea, oferind dovezi suplimentare privind eficacitatea terapiilor experiențiale și relaționale în tratamentul depresiei. Terapia Gestalt, care se concentrează pe îmbunătățirea competenței relaționale și pe creșterea conștientizării proceselor de sine, poate reduce depresia și poate îmbunătăți autodiferențierea, cunoașterea integrativă de sine și caracteristicile psihologice pozitive la populațiile vârstnice (Shariat et al., 2020).

Întemeiată pe paradigma minte–corp (embodied mind), psihoterapia corporală (Body Psychotherapy – BPT) utilizează tehnici verbale și non-verbale pentru a spori autocunoașterea, reglarea emoțională și capacitatea interoceptivă. O revizuire sistematică și meta-analiză recentă realizată de Rosendahl, Sattel și Lahmann (2021), care a sintetizat rezultatele a 18 studii clinice randomizate, a identificat dimensiuni ale efectului de nivel mediu pentru BPT asupra rezultatelor primare, precum psihopatologia (g = 0,56) și distresul psihologic (g = 0,52). BPT pare deosebit de relevantă pentru condițiile cu manifestări somatice și dereglări afective, inclusiv depresia, schizofrenia, tulburările de alimentație și durerea cronică.

Barkham et al. (2021) au realizat un studiu randomizat de non-inferioritate comparând consilierea centrată pe persoană (PCET) cu CBT. Rezultatele au indicat non-inferioritatea PCET la 6 luni, deși efectele pe termen mai lung necesită investigații suplimentare. Autorii concluzionează că PCET își are locul în recomandările NICE din Regatul Unit ca opțiune terapeutică pentru pacienții cu depresie, în concordanță cu principiul individualizării tratamentului în funcție de preferințele pacientului.

Dovezile meta-analitice (Zaharia et al., 2015) sugerează că terapia prin Programare Neuro-Lingvistică (NLP) poate reduce simptomele în anumite condiții legate de anxietate, inclusiv fobii, deși concluziile se bazează în principal pe studii de mică amploare. Deși unele cercetări raportează beneficii de durată, cantitatea și calitatea limitată a studiilor existente impun necesitatea unor cercetări riguroase suplimentare înainte de a formula concluzii ferme.

Meta-analizele privind psihoterapia psihodinamică (PDT) indică faptul că aceasta este un tratament eficient pentru o gamă largă de tulburări de sănătate mintală, adesea comparabil cu alte tratamente active. În mod specific, PDT a demonstrat eficacitate în tratarea depresiei, atacurilor de panică și tulburărilor de anxietate, tulburărilor de personalitate, tulburărilor de alimentație și tulburărilor somatoforme (Fonagy, 2015; Shedler, 2010), precum și a tulburărilor psihice complexe (Leichsenring & Rabung, 2008). De asemenea, prezintă rezultate promițătoare în abordarea doliului complicat și a abuzului de substanțe. S-a constatat că beneficiile PDT se mențin la cinci ani după finalizarea tratamentului și chiar la opt ani de la inițierea acestuia (Bateman & Fonagy, 2008).

Terapia cognitiv-comportamentală (CBT) este recunoscută pe scară largă ca tratament eficient, bazat pe dovezi, pentru condiții precum anxietatea generalizată, tulburarea de panică și anxietatea socială. O meta-analiză recentă de tip rețea a raportat dimensiuni robuste ale efectului (g = 0,60–0,85; Papola et al., 2024). Totuși, CBT nu este singura abordare eficientă. Terapiile de „al treilea val”, precum Terapia prin Acceptare și Angajament (ACT), depășesc controlul simptomelor și pun accent pe conștientizarea proceselor cognitive și emoționale, direcție mai apropiată de tradițiile umaniste care privilegiază experiența trăită a persoanei în detrimentul conținutului strict al gândurilor (Papola et al., 2024). Terapia Focalizată pe Emoții (EFT) a demonstrat, de asemenea, îmbunătățiri mari între pre- și post-intervenție pentru depresie și anxietate, cu rezultate comparabile cu CBT, dar cu rate semnificativ mai scăzute de abandon (Timulak et al., 2022). Aceste date subliniază faptul că, deși CBT dispune de cea mai amplă bază de dovezi, aceasta reflectă mai degrabă investițiile istorice în cercetare decât o superioritate intrinsecă. Abordările umaniste și experiențiale rămân subfinanțate și insuficient investigate, însă datele disponibile sugerează că pot fi la fel de eficiente și adesea mai acceptabile pentru clienți. Prin urmare, este necesară o agendă de cercetare echilibrată, care să evalueze în mod egal diversitatea psihoterapiilor, inclusiv pe cele întemeiate pe principii umaniste.

Aceste rezultate întăresc valoarea oferirii unei game diverse de terapii bazate pe dovezi, pentru a răspunde preferințelor clienților și pentru a crește aderența la tratament. Conceptul de „potrivire terapeutică” – alinierea dintre trăsăturile de personalitate ale clientului, stilul emoțional și modalitatea terapeutică utilizată – reprezintă un factor important pentru implicare și succes terapeutic. În timp ce unele persoane pot răspunde mai favorabil abordărilor orientate cognitiv, altele pot beneficia mai mult de terapii focalizate pe emoții sau de orientare existențială. Respectarea preferințelor clientului în alegerea opțiunilor de tratament îmbunătățește retenția în terapie și rezultatele clinice (Norcross & Wampold, 2019).

Trauma și trauma complexă

Psihoterapia este o intervenție bine consacrată și susținută empiric atât pentru traumele unice, cât și pentru trauma complexă. Ghidurile APA din 2024 pentru lucrul cu adulții cu istorii de traumă complexă subliniază că îngrijirea eficientă a traumei trebuie să fie flexibilă, integrativă și adaptată stadiului de dezvoltare al clientului, identității culturale și istoricului relațional. Ghidul actualizat de practică clinică se bazează pe 15 revizuiri sistematice și, în loc să se concentreze strict pe reducerea simptomelor, extinde atenția asupra funcționării psihosociale, relațiilor și stării generale de bine. Șapte principii fundamentale sunt sintetizate prin acronimul HISTORY: Humanistic (umanist), Integrative (integrativ), Sequential (secvențial), Temporal (orientat pe parcursul vieții), Outcomes-focused (orientat spre rezultate), Relational (relațional) și explorarea Why (de ce a avut loc trauma). Aceste principii directoare accentuează restaurarea demnității, a agenției și a siguranței la clienții care pot fi experimentat trădări repetate sau deumanizare.

Ghidurile actualizate de practică profesională mută accentul de la aderența strictă la tratamente specifice către competențele mai largi de care au nevoie psihoterapeuții în lucrul cu supraviețuitorii traumei, oferind un cadru pentru sensibilitate etică, practică reflexivă și capacitatea de a construi relații sigure și bazate pe încredere. Ele recomandă o abordare centrată pe persoană, care să integreze o gamă de metode bazate pe dovezi, inclusiv terapii focalizate pe emoții, abordări minte–corp, CBT focalizată pe traumă, expunere prelungită și EMDR. Adaptarea la nivelul de pregătire și la preferințele individuale ale pacientului este esențială pentru menținerea ratelor de aderență.

În concordanță cu cercetarea mai amplă, Ghidurile APA din 2025 pentru tratamentul PTSD confirmă că psihoterapia produce efecte robuste în tratarea PTSD și a condițiilor asociate și evidențiază relația terapeutică drept un mecanism central al schimbării. De asemenea, semnalează limitări ale cercetării, precum lipsa unui consens privind definirea „calității vieții” și necesitatea mai multor studii care să raporteze rezultate pe termen lung.

Deși anumite modalități dispun de o bază de dovezi mai solidă, ghidurile avertizează că unele abordări rămân insuficient cercetate din cauza numărului redus de studii care au îndeplinit criteriile Institutului de Medicină / Academiei Naționale de Medicină (IOM/NAM) din SUA; acest lucru nu indică însă o inadecvare clinică. Prin urmare, recomandările nu reprezintă totalitatea practicii bazate pe dovezi.

Așa cum observă Norman (2022), continuă să apară noi forme de psihoterapie, fiecare abordând diferite dimensiuni ale experienței traumatice. Întrebarea nu mai este dacă psihoterapia este eficientă — acest fapt este ferm stabilit (Lewis et al., 2020; Watts et al., 2013) — ci cum pot fi formați cel mai bine practicienii pentru a fi siguri, compasivi și eficienți în realitățile complexe ale îngrijirii traumei. Guvernele și factorii de decizie ar face bine să investească nu doar în evaluarea metodelor specifice, ci și în definirea și susținerea competențelor relaționale și etice de bază care le permit terapeuților să însoțească supraviețuitorii în recâștigarea vieților lor.

1. g-ul lui Hedges este o măsură statistică a mărimii efectului, utilizată frecvent în meta-analize, în special atunci când se compară mediile a două grupuri; aceasta cuantifică magnitudinea diferenței dintre medii, ținând cont de variabilitatea din interiorul grupurilor. În esență, indică cât de mult diferă un grup de altul, de pildă un grup care primește o intervenție față de un grup de control.

Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC)

Psihoterapia a demonstrat o eficacitate considerabilă în tratamentul tulburării obsesiv-compulsive (TOC), dovezile meta-analitice recente indicând efecte mari post-tratament. O sinteză a 48 de studii clinice randomizate a arătat că tratamentele psihologice, inclusiv CBT cu expunere și prevenirea răspunsului (ERP), reduc semnificativ severitatea simptomelor TOC (g = −1,14) comparativ cu condițiile de control (Wang et al., 2024). Efecte terapeutice mai mari au fost observate la participanții cu simptome inițiale mai severe, iar rezultatele au variat în funcție de tipul tratamentului și de formatul de livrare. Deși menținerea câștigurilor pe termen lung a fost mai puțin clară, psihoterapia a fost, în general, bine tolerată. Este important de subliniat că persoanele cu TOC experimentează adesea reduceri substanțiale ale calității vieții, distresul emoțional și dificultățile interpersonale contribuind semnificativ la povara globală. Aceste aspecte nu ar trebui neglijate în planificarea tratamentului și este foarte probabil ca abordarea lor să îmbunătățească câștigurile pe termen lung. Din această perspectivă, abordarea integrativă, centrată pe persoană, descrisă în ghidurile APA din 2024 privind trauma — care accentuează profunzimea relațională, sensibilitatea contextuală și flexibilitatea — oferă un cadru util pentru adaptarea îngrijirii la nevoile emoționale și sociale mai largi ale acestei populații.

Tulburările de personalitate

Dovezile meta-analitice recente continuă să confirme valoarea psihoterapiei ca abordare de primă linie în tratamentul tulburării de personalitate borderline (BPD). O meta-analiză de tip rețea din 2023 realizată de Setkowski et al. (2023), care a sintetizat date din 43 de studii clinice randomizate, a constatat că mai multe terapii structurate — în special terapia schemelor (ST), terapia dialectic-comportamentală (DBT) și terapia bazată pe mentalizare (MBT) — au demonstrat o eficacitate superioară comparativ cu tratamentul uzual. Terapia schemelor a apărut ca fiind cea mai consistent eficientă pe măsurile de severitate ale BPD, urmată îndeaproape de DBT și MBT, cu mărimi ale efectului de la moderate la mari. Deși nicio modalitate nu s-a dovedit universal superioară, rezultatele evidențiază câștiguri semnificative oferite de psihoterapiile specializate, inclusiv reduceri ale instabilității emoționale și ale distresului interpersonal. Aceste abordări au prezentat, de asemenea, rate mai scăzute de abandon, sugerând o acceptabilitate și o implicare mai mare. Astfel de rezultate susțin accentul continuu pe tratamentele orientate relațional și bazate pe dezvoltarea de abilități, care favorizează schimbarea pe termen lung și integrarea psihologică.

Probleme relaționale și interpersonale

Cercetarea contemporană oferă un sprijin solid pentru eficacitatea psihoterapiei sistemice în abordarea problemelor relaționale, în special în contextul cuplului și al familiei. Terapia Focalizată pe Emoții (EFT), una dintre abordările cu cel mai puternic suport empiric, a demonstrat îmbunătățiri mari și susținute ale satisfacției relaționale, studiile de follow-up indicând că 70–75% dintre cupluri experimentează o recuperare semnificativă (Wiebe & Johnson, 2016). În mod similar, Terapia Comportamentală de Cuplu Integrativă (IBCT) și alte intervenții sistemice produc efecte robuste, cu 70–80% dintre participanți înregistrând îmbunătățiri semnificative, depășind adesea condițiile de control (Carr, 2025). Aceste abordări nu sunt eficiente doar pe termen scurt, ci își mențin beneficiile în timp, subliniind potențialul psihoterapiei orientate relațional de a dezvolta competențe relaționale durabile, conexiune emoțională, comunicare eficientă și înțelegere reciprocă.

În plus, dovezile recente arată că și copiii și adolescenții beneficiază în mod semnificativ de intervențiile sistemice. Analiza realizată de Carr în 2024 a raportat că terapia de familie a obținut efecte de la moderate la mari într-o gamă largă de probleme centrate pe copil, inclusiv abuzul asupra copilului, dificultățile de conduită, anxietatea și consumul de substanțe, cu 67–75% dintre tineri prezentând îmbunătățiri fiabile după tratament. Aceste constatări sugerează că munca terapeutică în cadrul sistemelor relaționale poate facilita atât schimbarea individuală, cât și cea comună, favorizând tipare mai sănătoase de interacțiune la nivelul întregii familii.

Tulburările de alimentație

Ghidurile naționale și internaționale, precum cele ale National Institute for Health & Clinical Excellence (NICE) din Regatul Unit (NG 69: 2020), recomandă intervențiile psihologice ca tratament de primă linie pentru tulburările de alimentație, alături de servicii specializate multidisciplinare. Aceste ghiduri subliniază o abordare holistică și centrată pe persoană, care vizează nu doar comportamentele specifice tulburărilor de alimentație, ci și problemele de sănătate mintală asociate, stima de sine scăzută, funcționarea socială afectată și tulburările de identitate. Atât Chen et al. (2016), cât și Solmi et al. (2021) remarcă faptul că nicio intervenție psihologică recomandată în prezent de NICE nu demonstrează o superioritate clară. Chen et al., concentrându-se asupra tinerilor adulți cu anorexie nervoasă, semnalează rate ridicate de abandon și necesitatea unor modele de tratament flexibile și sensibile la stadiul de dezvoltare.

Terapia bazată pe familie este un tratament recomandat pentru adolescenții cu anorexie nervoasă, având efecte mari asupra indicelui de masă corporală (IMC) și îmbunătățiri de la moderate la mari în psihopatologia asociată, cu rate de remisiune de 40–50% la finalul tratamentului și care depășesc 60% la evaluările de follow-up. Aproximativ 75% dintre tineri prezintă îmbunătățiri ale greutății și ale simptomatologiei legate de alimentație după tratamentul bazat pe familie (FBT). Puține studii au investigat rezultatele pe termen lung după FBT, însă o revizuire sistematică a tratamentelor familiale pentru anorexia nervoasă la adolescenți (Hambleton et al., 2022) indică dovezi preliminare care susțin menținerea câștigurilor terapeutice până la cinci ani.

Psihoterapia cognitiv-comportamentală pentru tulburările de alimentație (CBT-ED) este frecvent recomandată. Dovezile meta-analitice arată dimensiuni ale efectului de la moderate la mari în reducerea episoadelor de mâncat compulsiv și a comportamentelor de purgare, cu rezultate susținute în diferite contexte clinice (Wergeland et al., 2025). Baza solidă de dovezi a CBT-ED reflectă parțial designul său structurat și focalizat pe simptome, ceea ce o face foarte potrivită pentru studiile clinice randomizate. Totuși, accentul pus pe simptomele comportamentale și cognitive poate să nu abordeze pe deplin dimensiunile relaționale, identitare și legate de sens ale tulburărilor de alimentație, subliniind valoarea cadrelor integrative și umaniste.

Deși cercetarea privind terapiile umaniste este subreprezentată în acest domeniu, aceste abordări vizează direct asemenea dimensiuni, iar dovezile emergente evidențiază valoarea lor potențială. De exemplu, un studiu pilot randomizat controlat privind Terapia Focalizată pe Compasiune (CFT), adăugată la îngrijirea standard, a demonstrat reduceri semnificative ale rușinii și ale simptomelor tulburărilor de alimentație, cu o rată de retenție în tratament de peste 80% (Kelly et al., 2017). Aceste abordări, sensibile din punct de vedere relațional, sunt congruente cu cadrul HISTORY utilizat în trauma, care pune accent pe valori umaniste, profunzime emoțională, construirea sensului, siguranță relațională, încredere și gândire sistemică. Integrarea acestor principii în modelele de tratament poate spori sentimentul de agenție și siguranța relațională a pacienților, susținând nu doar ameliorarea simptomelor, ci și calitatea vieții pe termen lung, care reprezintă obiectivul major al tuturor intervențiilor terapeutice.

Psihoterapia în prevenirea și managementul bolilor cronice

Psihoterapia este recunoscută tot mai mult ca o componentă valoroasă în prevenirea și managementul bolilor cronice, susținând nu doar starea de bine psihologică, ci și schimbarea comportamentală, aderența la tratament și calitatea generală a vieții. Intervențiile psihologice îi ajută pe pacienți să tolereze experiențe dificile, să gestioneze durerea, să se adapteze la boală și să se angajeze mai eficient în regimurile medicale. În contextul bolii coronariene (BC), de exemplu, Xu et al. (2023) afirmă că „există o nevoie tot mai mare de intervenții psihologice eficiente care să poată aborda interacțiunea complexă dintre factorii biologici, psihologici și sociali care influențează boala coronariană”. Meta-analizele realizate de Xu et al. (2023) și Richards et al. (2018) au constatat că intervențiile psihologice au demonstrat efecte modeste, dar consecvente, în reducerea anxietății, depresiei și stresului. Beneficiile au depășit costurile, fiind raportată o reducere cu 30% a zilelor de spitalizare și o scădere cu 46% a reinternărilor pentru intervenții chirurgicale (Richards et al., 2018). Datorită focalizării sale pe paradigma minte–corp (embodied mind), psihoterapia corporală este considerată o abordare pertinentă pentru pacienții care se confruntă cu modificări ale sentimentului de sine asociate bolii cronice (Rosendahl, Sattel & Lahmann, 2021), contribuind astfel la creșterea rezilienței și a calității vieții.

Intervențiile bazate pe mindfulness (MBI) au demonstrat efecte semnificative în reducerea stresului, depresiei, anxietății și a tensiunii arteriale sistolice (Li et al., 2024). Abordările umaniste, prin promovarea reglării emoționale, a construirii sensului și a sentimentului de agenție personală, contribuie în mod semnificativ atât la recuperarea psihologică, cât și la rezultatele privind sănătatea fizică. Lariijani et al. (2023) au realizat un studiu clinic randomizat cu femei diagnosticate cu scleroză multiplă, arătând că terapia Gestalt (GT) a redus semnificativ scorurile de anxietate atât la post-test, cât și la follow-up, comparativ cu grupurile placebo și de control. Nu s-au constatat diferențe semnificative între GT și activarea comportamentală. Într-un alt context, Laird et al. (2016) evidențiază efectele pozitive ale intervențiilor psihologice pentru persoanele cu sindrom de colon iritabil (IBS), o afecțiune cronică cu impact major asupra sănătății fizice și mintale și asupra calității vieții. Rezultatele lor indică o reducere a simptomelor cu efecte ridicate atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, comparativ cu tratamentul cu Paroxetină. De asemenea, eficiența costurilor a fost îmbunătățită.

Deși baza empirică variază în funcție de afecțiune, mecanismele terapeutice observate în bolile cardiace și IBS — precum îmbunătățirea dispoziției, reducerea stresului, creșterea aderenței la tratament și consolidarea strategiilor de coping — sunt aplicabile într-o gamă largă de boli cronice, inclusiv diabet, artrită, cancer și boli autoimune. Rezultate suplimentare privind integrarea psihoterapiei în managementul bolilor cronice, în special din perspectiva impactului asupra sănătății și a eficienței economice, sunt detaliate într-o revizuire sistematică cuprinzătoare realizată de Nicklas et al. (2022), care examinează intervențiile psihologice într-o varietate largă de contexte legate de sănătate.

Pentru o discuție extinsă privind calitatea și valoarea dovezilor referitoare la psihoterapie în diferite condiții clinice, cartea lui Hupp și Tolin (2024) despre psihoterapia bazată pe știință oferă o analiză atentă a dovezilor, evocând punctele forte și limitările metodologiilor utilizate și modul în care autorii au ajuns la concluziile lor.

Competențe și mecanisme comune

Deși modalitățile terapeutice diferă, un corpus tot mai mare de cercetări converge asupra unui set de competențe centrale ale psihoterapeutului care susțin constant schimbarea clientului, precum validarea, afirmarea, activarea comportamentală, restructurarea cognitivă, reglarea emoțională și alianța terapeutică (Hill & Norcross, 2023; Flückiger et al., 2018; Norcross & Wampold, 2025). Potrivit lui Wampold și Imel (2015), psihoterapia este în esență un tratament interpersonal, relația terapeutică fiind o sursă vitală de sprijin sănătos și de experiențe corective cognitive, emoționale și relaționale. În mod crucial, cercetarea contemporană se deplasează de la întrebarea dacă psihoterapia funcționează către explorarea modului în care aceasta funcționează și a comportamentelor terapeutului cu cel mai mare impact. Această orientare a condus la un interes crescut pentru cercetarea de tip „dismantling” și pentru studiile de proces, susținute de progresele în metodele de codare a ședințelor și de analiza computațională a limbajului.

Pe acest fundal, Asociația Europeană de Psihoterapie (EAP) a comandat un proiect de referință, finalizat în 2013, intitulat „Stabilirea competențelor profesionale ale psihoterapeutului european” (Young et al., 2013), care descrie 13 domenii și 124 de competențe specifice considerate esențiale pentru practica etică, eficientă și transferabilă a psihoterapiei în Europa. Acest proiect a inițiat actualizarea de către Comisia Europeană, în cadrul ESCO (European Skills, Competences, Qualifications and Occupations), a definiției psihoterapeutului: Description of a Psychotherapist (2634.2.4), pentru a diferenția psihoterapia ca profesie. Pe măsură ce cercetarea empirică continuă să identifice ingredientele terapeutice active, astfel de cadre de competențe vor ghida probabil formarea și acreditarea, asigurând că psihoterapeuții sunt echipați cu abilități asociate empiric cu rezultate pozitive pentru clienți.

§5: Cost-eficiența psihoterapiei

Psihoterapia este recunoscută tot mai mult ca o componentă cost-eficientă a sistemelor moderne de sănătate. Există un volum tot mai mare de dovezi care arată că psihoterapia este eficientă din punct de vedere al costurilor, reduce dizabilitatea, morbiditatea și mortalitatea, îmbunătățește funcționarea profesională, scade utilizarea spitalizărilor psihiatrice și, în anumite situații, conduce și la reducerea utilizării inutile a serviciilor medicale și chirurgicale, inclusiv în cazul persoanelor cu tulburări mintale severe (Dixon-Gordon, Turner & Chapman, 2011).

Asociația Canadiană de Psihologie (CPA, 2002) oferă dovezi ample care demonstrează că intervențiile psihologice reduc utilizarea serviciilor de sănătate, scad dependența de medicație și îmbunătățesc rezultatele pacienților atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Raportul CPA arată că integrarea psihoterapiei în asistența primară nu doar că reduce costurile medicale directe, ci conduce și la câștiguri substanțiale de productivitate și la reducerea absenteismului profesional. În plus, revizuiri sistematice, precum cea realizată de Nicklas et al. (2022), confirmă aceste concluzii în diverse boli cronice, inclusiv cancer, durere cronică, afecțiuni cardiovasculare și diabet, evidențiind faptul că intervențiile psihoterapeutice pot egala sau chiar depăși eficacitatea tratamentelor medicamentoase, adesea la un cost mai redus.

Deși cost-eficiența este în mod inerent dificil de măsurat, din cauza variabilității metodologiilor, a caracteristicilor populațiilor studiate și a captării rezultatelor pe termen lung, există motive solide să credem că beneficiile psihologice, emoționale și interpersonale obținute prin psihoterapie contribuie la schimbări structurale ale personalității, la creșterea autonomiei și la îmbunătățirea funcționării cognitive și emoționale. Aceste efecte pe termen lung amplifică probabil eficiența economică în timp, susținând un argument convingător pentru investiții susținute în îngrijirea psihoterapeutică accesibilă și bazată pe dovezi.

Un studiu din 2009 realizat de Universitățile din Warwick și Manchester a constatat că psihoterapia poate fi de 32 de ori mai eficientă în creșterea fericirii decât banii, iar o publicație din 2010 a Asociației Americane de Psihiatrie, semnată de Susan Lazar — Psychotherapy Is Worth It: A Comprehensive Review of Its Cost-Effectiveness — susține aceeași concluzie. Acestea au fost urmate de un studiu similar privind eficacitatea și cost-eficiența psihoterapiei (Spiegel, 1999) și de o analiză a cost-eficienței acesteia pentru toate diagnosticele psihiatrice majore (Lazar, 2014).

§6: Concluzie

Această analiză confirmă faptul că psihoterapia este o intervenție extrem de eficientă, adaptabilă și cost-eficientă într-o gamă largă de condiții de sănătate psihologică și fizică. De la anxietate și depresie până la traumă, tulburări de personalitate și boli cronice, psihoterapia demonstrează beneficii clinice semnificative care depășesc reducerea simptomelor și includ îmbunătățirea funcționării generale, creșterea rezilienței emoționale și recuperarea pe termen lung. Deși diferitele modalități psihoterapeutice prezintă niveluri comparabile de eficacitate, adaptarea tratamentului la nevoile individuale — atât din punct de vedere clinic, cât și relațional — poate spori implicarea și rezultatele.

Este important, totuși, să recunoaștem că cercetarea în psihoterapie are limitări inerente. Studiile clinice randomizate și chiar cercetările calitative de înaltă calitate sunt dificil de generalizat la complexitatea nuanțată a practicii din viața reală. Operaționalizarea experiențelor umane subiective, precum sensul, încrederea sau profunzimea emoțională, este în mod intrinsec dificilă, în special pentru terapiile relaționale și umaniste care privesc persoana ca fiind unică și profund ancorată în context. Subreprezentarea relativă a acestor abordări în cercetarea de tip outcome reflectă constrângeri metodologice, nu inferioritate terapeutică. De fapt, încă din primele etape ale cercetării în psihoterapie, majoritatea terapiilor bona fide au demonstrat rezultate în mare parte echivalente, calitatea alianței terapeutice și capacitatea de adaptare a terapeutului conturându-se constant drept predictori ai succesului.

În acest context, modelul HISTORY pentru lucrul cu trauma (APA, 2024), care pune accent pe valori umaniste, conexiune interpersonală, subiectivitate, încredere, deschidere, reparare relațională și gândire sistemică, oferă o fundație convingătoare pentru psihoterapia contemporană. El reflectă o poziție integrativă și pluralistă care susține intuitiv cele mai eficiente terapii, ancorând competențele tehnice într-un respect profund pentru persoană ca ființă complexă, creatoare de sens. Astfel, mai multă cercetare nu implică automat superioritate. Esențial este ca programele de formare să cultive competențe de bază — precum acordajul emoțional, integritatea etică, colaborarea și flexibilitatea — astfel încât psihoterapeuții să fie pregătiți să răspundă competent, dincolo de granițele unei singure modalități. Domeniul se îndreaptă acum dincolo de întrebarea dacă psihoterapia funcționează, către rafinarea înțelegerii modului în care funcționează, pentru cine și în ce condiții funcționează cel mai bine. Investiția continuă în psihoterapie, ca practică bazată pe dovezi și profund umană, rămâne un imperativ vital și etic pentru un sistem de sănătate sustenabil și centrat pe persoană.

§7: Un apel la acțiune

Efectele produse de psihoterapie — inclusiv la diferite grupe de vârstă (copii, adulți și vârstnici) și pentru numeroase tulburări mintale — sunt superioare sau comparabile cu mărimea efectelor produse de multe tratamente și proceduri farmacologice pentru aceleași condiții, iar unele dintre tratamentele și procedurile medicale au numeroase efecte adverse și sunt relativ costisitoare în raport cu costurile psihoterapiei (APA, 2012).

Având în vedere dovezile substanțiale prezentate la nivel clinic, neurobiologic și economic, solicităm autorităților europene din domeniul sănătății să recunoască în mod oficial psihoterapia ca o componentă centrală a sistemului de îngrijire a sănătății. Aceasta include integrarea sa nu doar în tratamentul tulburărilor de sănătate mintală, ci și în prevenirea și managementul bolilor fizice cronice. Facem apel la investiții echitabile în servicii de psihoterapie, indiferent de modalitate, la extinderea accesului prin sistemele naționale de sănătate și la susținerea pe termen lung a programelor de formare fundamentate pe competențe comune de bază, precum cele propuse de Asociația Europeană de Psihoterapie (EAP).

În plus, încurajăm finanțarea cercetării de tip outcome care să reflecte întreaga diversitate a abordărilor psihoterapeutice, inclusiv modelele umaniste și relaționale insuficient studiate. O populație sănătoasă din punct de vedere psihologic constituie fundamentul rezilienței sociale, economice și de sănătate publică; investiția în psihoterapie este, fără echivoc, o investiție în viitorul Europei. Așa cum este formulat în viziunea de politici a EAP, Imagine a World Free of Emotional Distress (Hunt et al., 2018), asigurarea accesului la psihoterapie de înaltă calitate reprezintă atât un imperativ de sănătate publică, cât și o responsabilitate societală.

References

American Psychological Association (APA). (2024). Guidelines for working with adults with complex trauma histories. www.apa.org/practice/guidelines/adults-complex-trauma-histories.pdf

American Psychological Association. (2025). Clinical practice guideline for the treatment of posttraumatic stress disorder (PTSD) in adults. Guideline Update Panel for the Treatment of PTSD in Adults. www.apa.org/ptsd- guideline

Arundell, L.-L.C., Saunders, R., Buckman, J.E.J., Lewis, G., Stott, J., Singh, S., Jena, R., Naqvi, S.A., Leibowitz, J. & Pilling, S. (2024). Differences in psychological treatment outcomes by ethnicity and gender: An analysis of individual patient data. Social Psychiatry and Psychiatric Epidemiology, 59, 1519–1531. doi.org/10.1007/s00127-024-02610-8

Azarias, F.R., Almeida, G.H.D.R., de Melo, L.F., Rici, R.E.G. & Maria, D A. (2025). The journey of the Default Mode Network: Development, function, and impact on mental health. Biology, 14(4), 395. doi.org/10.3390/biology14040395

Barak, A., Hen, L., Boniel-Nissim, M., & Shapira, N. (2008). A comprehensive review and a meta-analysis of the effectiveness of Internet-based psychotherapeutic interventions. Database of Abstracts of Reviews of Effects (DARE): Quality-assessed Reviews. Centre for Reviews and Dissemination. www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK76016

Barkham, M., Saxon, D., Hardy, G.E., Bradburn, M., Galloway, D., Wickramasekera, N., Keetharuth, A.D., Bower, P., King, M., Elliott, R., Gabriel, L., Kellett, S., Shaw, S., Wilkinson, T., Connell, J., Harrison, P., Ardern, K., Bishop‑Edwards, L., Ashley, K., Ohlsen, S., Pilling, S., Waller, G. & Brazier, J.E. (2021). Person‑centred experiential therapy versus cognitive behavioural therapy delivered in the English Improving Access to Psychological Therapies service for the treatment of moderate or severe depression (PRaCTICED): A pragmatic, randomised, non‑inferiority trial. The Lancet Psychiatry, 8(6), 487–499. doi.org/10.1016/S2215-0366(21)00083-3

Bateman, A. & Fonagy, P. (2008). 8-year follow-up of patients treated for borderline personality disorder: Mentalization-based treatment versus treatment and usual. American Journal of Psychiatry, 165, 631-638. www.cepe.cl/Bateman & Fonagy 8 years follow up.pdf

Bretz, H.J., Heekerens, H.P. & Schmitz, B. (1994). Eine Metaanalyse der Wirksamkeit von Gestalttherapie [A meta- analysis of the effectiveness of gestalt therapy]. Zeitschrift für Klinische Psychologie, Psychopathologie und Psychotherapie, 42(3): 241-60. www.pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/7941644

Canadian Psychological Association (CPA). (2012). An imperative for change: Access to psychological services for Canada. www.cpa.ca/cpasite/UserFiles/Documents/publications/Cost- Effectiveness.pdf?utm_source=chatgpt.com

Campbell, L.F., Norcross, J.C., Vasquez, M.J.T. & Kaslow, N.J. (2013). Recognition of Psychotherapy Effectiveness: The APA Resolution. Psychotherapy, 50(1), 98–101. doi.org/10.1037/a0031817

Carr, A. (2024). Family therapy and systemic interventions for child-focussed problems: The evidence base. Journal of Family Therapy, 47, 1, e12476. doi.org/10.1111/1467-6427.12476

Carr, A. (2025). Couple therapy and systemic interventions for adult-focused problems: The evidence base. Journal of Family Therapy, 47, e12481. doi.org/10.1111/1467-6427.12481

Chen, E.Y., Weissman, J.A., Zeffiro, T.A., Yiu, A., Eneva, K.T., Arlt, J.M. & Swantek, M.J. (2016). Family-Based Therapy for Young Adults with Anorexia Nervosa: An Open Trial. International Journal of Eating Disorders, 49(7), 701–707. doi.org/10.1002/eat.22513

Cougle, J.R. & Grubaugh, A.L. (2022). Do psychosocial treatment outcomes vary by race or ethnicity? A review of meta-analyses. Clinical Psychology Review, 96, 102192. doi.org/10.1016/j.cpr.2022.102192

Cuijpers, P., Noma, H., Karyotaki, E. et al. (2020). A network meta-analysis of the effects of psychotherapies, pharmacotherapies and their combination in the treatment of adult depression. World Psychiatry, 19: 92-107. doi.org/10.1002/wps.20701

Cuijpers, P., Karyotaki, E., Weitz, E., Andersson, G., Hollon, S.D. & van Straten, A. (2013). The effects of psychotherapies for major depression in adults on remission, recovery and improvement: A meta-analysis. Journal of Affective Disorders, 159, 118–126. doi.org/10.1016/j.jad.2014.02.026

Demyttenaere, K., Donneau, A.F., Albert, A. et al. (2015). What is important in being cured from depression?

Discordance between physicians and patients (1). Journal of Affective Disorders, 174, 390-6. doi.org/10.1016/j.jad.2014.12.004

Dixon-Gordon, K.L., Turner, B.J. & Chapman, A.L. (2011). Psychotherapy for personality disorders. International Review of Psychiatry, 23, 292-302. doi.org/10.3109/09540261.2011.586992

Duffy, K. E. M., Simmonds-Buckley, M., Haake, R., Twigg, E., & Barkham, M. (2023). The efficacy of individual humanistic-experiential therapies for the treatment of depression: A systematic review and meta-analysis of randomized controlled trials. Psychotherapy Research. Advance online publication. https://doi.org/10.1080/10503307.2023.2227757

Elliott, R., Watson, J., Timulak, L., & Sharbanee, J. (2021). Research on humanistic-experiential psychotherapies: Updated review. In M. Barkham, W. Lutz, & L. G. Castonguay (Eds.), Bergin and Garfield’s handbook of psychotherapy and behavior change: 50th anniversary edition (7th ed., pp. 421–467). John Wiley & Sons, Inc..Etzelmueller, A., Vis, C., Karyotaki, E., Baumeister, H., Titov, N., Berking, M., Cuijpers, P., Riper, H., & Ebert, D.D. (2020). Effects of internet-based cognitive behavioral therapy in routine care for adults in treatment for depression and anxiety: Systematic review and meta-analysis. Journal of Medical Internet Research, 22(8), e18100. doi.org/10.2196/18100

European Association for Psychotherapy. (2023). Our vision. European Association for Psychotherapy. Retrieved August 31, 2025, from https://www.europsyche.org/our-vision/

European Association for Psychotherapy. (2003). Definition of the profession of psychotherapy. European Association for Psychotherapy. Retrieved August 31, 2025, from https://www.europsyche.org/Resources/EAP- Documents/Definition-of-the-Profession-of-PsychotherapyEuropean Commission (2023). Communication from the commission to the european parliament, the council, the european economic and social committee and the committee of the regions on a comprehensive approach to mental health. https://health.ec.europa.eu/system/files/2023-06/com_2023_298_1_act_en.pdf

Fernández Garcia S., Quiles, M.Y. (2024). Effectiveness of the Maudsley Model of Anorexia Nervosa Treatment for Adults: A systematic review. European Eating Disorders Review, 6, 1227-1241. doi.org/10.1002/erv.3122

Flückiger, C., Del Re, A.C., Wampold, B.E. & Horvath, A.O. (2018). The alliance in adult psychotherapy: A meta- analytic synthesis. Psychotherapy (Chic), 55(4), 316-340. doi.org/10.1037/pst0000172

Fonagy P. (2015). The effectiveness of psychodynamic psychotherapies: An update. World Psychiatry, 14(2):137-50. doi.org/10.1002/wps.20235

Greenberg, L.S. & Watson, J.C. (2022). Emotion-focused therapy for depression: Canadian contributions. Canadian Journal of Behavioural Science / Revue Canadienne des Sciences du Comportement, 54(2), 152–162. doi.org/10.1037/cbs0000317

Hambleton, A., Aouad, P., Miskovic‑Wheatley, J., Le Grange, D., Touyz, S. & Maguire, S. (2022). The efficacy of family treatments for adolescent anorexia nervosa in specialist versus non-specialist settings: Protocol for a systematic review and meta-analysis. Journal of Eating Disorders, 10, 120. doi.org/10.1186/s40337-022-00645-3

Harrer, M., Miguel, C., van Ballegooijen, W., Ciharova, M., Plessen, C.Y., Sprenger, A.A., Buntrock, C., Papola, D., Basic, D., Cristea, I.A., et al. (2025). Effectiveness of psychotherapy: Synthesis of a “Meta‑Analytic Research Domain” across world regions and 12 mental health problems. Psychological Bulletin, 151(5), 600–667. doi.org/10.1037/bul0000465

Hill, C.E. & Norcross, J.C. (2023). Skills and methods that work in psychotherapy: Observations and conclusions from the special issue. Psychotherapy (Chic). 60(3), 407-416. doi.org/10.1037/pst0000487

Hollon, S.D., DeRubeis, R.J., Shelton, R.C., et al. (2005). Prevention of relapse following cognitive therapy vs medications in moderate to severe depression. Archives of General Psychiatry, 62(4), 417–422. doi.org/10.1001/archpsyc.62.4.417

Hunt, P., Koutroubas, T., Calovska, N., Mizerska, R., Colgan, A., Schulthess, P. (2018). Imagine the World Free of Emotional Distress. European Association for Psychotherapy. www.europsyche.org/portals/0/media/docs/eap- booklet_a4_210326_web.pdf

Hupp, S. & Tolin, D.F. (Eds.) (2024). Science‑based therapy: Raising the bar for empirically supported treatments.Cambridge University Press. doi.org/10.1017/9781009086264

Kamenov, K., Twomey, C., Cabello, M., Prina, A.M., & Ayuso-Mateos, J.L. (2017). The efficacy of psychotherapy, pharmacotherapy and their combination on functioning and quality of life in depression: A meta-analysis. Psychological Medicine, 47(3), 414–425. doi.org/10.1017/S0033291716002774

Kelly, A.C., Wisniewski, L., Martin-Wagar, C., Hoffman, E. (2017). Group-Based Compassion-Focused Therapy as an Adjunct to Outpatient Treatment for Eating Disorders: A Pilot Randomized Controlled Trial. Clinical Psychology & Psychotherapy, 24(2):475-487. doi.org/ 10.1002/cpp.2018

Laird, K.T., Tanner‑Smith, E.E., Russell, A.C., Hollon, S.D. & Walker, L.S. (2016). Short‑term and long‑term efficacy of psychological therapies for irritable bowel syndrome: A systematic review and meta‑analysis. Clinical Gastroenterology and Hepatology, 14(7), 937–947.e4. doi.org/10.1016/j.cgh.2015.11.020

Larijani, F.J., Mojtabaie, M., Moghaddasi, M. Hatami, M. (2023). Effectiveness of gestalt therapy, behavioral activation and placebo on symptoms of anxiety in women suffering multiple sclerosis: A randomized controlled trial study. International Journal of Travel Medicine & Global Health, 11(1), 227-233. doi.org/10.30491/IJTMGH.2022.377009.1335

Lazar, S.G. (2010). Psychotherapy is Worth It: A comprehensive review of its cost-effectiveness. Washington, DC: American Psychiatric Association.

Lazar, S.G. (2014). The cost-effectiveness of psychotherapy for the major psychiatric diagnoses. Psychodynamic Psychiatry, 42(3), 423-57. doi.org/10.1521/pdps.2014.42.3.423

Leichsenring, F. & Rabung, S. (2008). Effectiveness of long-term psychodynamic psychotherapy: a meta-analysis. In: Database of Abstracts of Reviews of Effects (DARE): Quality-assessed Reviews [Internet]. York (UK): Centre for Reviews and Dissemination (UK); 1995-. www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK75933/

Lewis, C., Roberts, N.P., Andrew, M., Starling, E. & Bisson, J.I. (2020). Psychological therapies for post-traumatic stress disorder in adults: systematic review and meta-analysis. European Journal of Psychotraumatology, 11(1):1729633. doi.org/10.1080/20008198.2020.1729633

Li, W., Liao, X., Geng, D., Yang, J., Chen, H., Hu, S. & Dai, M. (2024). Mindfulness therapy for patients with coronary heart disease: A systematic review and meta‑analysis. International Journal of Nursing Practice, 30(6), e13276. doi.org/10.1111/ijn.13276

Maj, M., Stein, D.J., Parker, S., Zimmerman, M., Fava, G.A., De Hert, M., Demyttenaere, K., McIntyre, R.S., Widiger, T., Wittchen, H-U. (2020). The clinical characterization of the adult patient with depression aimed at personalization of management. World Psychiatry, 19(3), 269-293. doi.org/10.1002/wps.20771

National Institute for Health and Care Excellence (NICE guideline No. NG69). (2020). Eating disorders: recognition and treatment. www.nice.org.uk/guidance/ng69

Nicklas, L., Albiston, M., Dunbar, M. et al. (2022). A systematic review of economic analyses of psychological interventions and therapies in health-related settings. BMC Health Services Research, 22, 1131 (2022). doi.org/10.1186/s12913-022-08158-0

Norcross, J. C. (1990). An eclectic definition of psychotherapy. In: J.K. Zeig & W.M. Munion (Eds.), What is Psychotherapy? Contemporary Perspectives, (pp. 218–220). San Francisco, CA: Jossey‑Bass.

Norcross, J.C. & Wampold, B.E. (Eds.) (2019). Psychotherapy Relationships that Work: Vol. 2: Evidence-Based Therapist Responsiveness. Oxford University Press: USA.

Norman, S. (2022). Trauma-Informed Guilt Reduction Therapy: Overview of the Treatment and Research. Current Treatment Options in Psychiatry, 9(3), 115-125. doi.org/10.1007/s40501-022-00261-7

Orlowski, E.W., Moeyaert, M., Monley, C. & Redden, C. (2024). The effects of cultural humility on therapeutic alliance and psychotherapy outcomes: A systematic review and meta-analysis. Counselling and Psychotherapy Research, 25(1). doi.org/10.1002/capr.12835

Papola, D., Miguel, C., Mazzaglia, M., Ciharova, M., Buonocore, M., Furukawa, T.A., Cuijpers, P. & Barbui, C. (2024). Psychotherapies for generalized anxiety disorder in adults: A systematic review and network meta- analysis of randomized clinical trials. JAMA Psychiatry, 81(3), 250–259. doi.org/10.1001/jamapsychiatry.2023.3971

Prochaska, J.O., Norcross, J.C. & DiClemente, C.C. (2013). Applying the stages of change. In: G.P. Koocher, J.C. Norcross, & B.A. Greene (Eds.), Psychologists’ Desk Reference (3rd ed., pp. 176–181). Oxford University Press. doi.org/10.1093/med:psych/9780199845491.003.0034

Raffagnino, R. (2019). Gestalt Therapy Effectiveness: A Systematic Review of Empirical Evidence. Open Journal of Social Sciences, 7, 66-83. doi.org/10.4236/jss.2019.76005

Richards, S.H., Anderson, L., Jenkinson, C.E., Whalley, B., Rees K., Davies, P., Bennett, P., Liu, Z., West, R., Thompson, D.R. et al. (2018). Psychological interventions for coronary heart disease: Cochrane systematic review and meta-analysis. European Journal of Preventive Cardiology, 25(3), pp. 247-259. doi.org/10.1177/2047487317739978

Rosendahl, S., Sattel, H. & Lahmann, C. (2021). Effectiveness of body psychotherapy: A systematic review and meta- analysis. Frontiers in Psychiatry, 12, 709798. doi.org/10.3389/fpsyt.2021.709798

Rosenström, T.H., Saarni, S.E., Saarni, S.I., Tammilehto, J. & Stenberg, J.H. (2025). Efficacy and effectiveness of therapist‑guided internet versus face‑to‑face cognitive behavioural therapy for depression via counterfactual inference using naturalistic registers and machine learning in Finland: A retrospective cohort study. The Lancet Psychiatry, 12(3), 189–197. doi.org/10.1016/S2215-0366(24)00404-8

Sayar, H., Vøllestad, J., & Nordgreen, T. (2023). What I missed from my online therapist: A survey-based qualitative investigation of patient experiences of therapist contact in guided internet interventions. Frontiers in Psychology, 14, Article 990833. doi.org/10.3389/fpsyg.2023.990833

Setkowski, K., Palantza, C., van Ballegooijen, W., Gilissen, R., Oud, M., Cristea, I.A., Noma, H., Furukawa, T.A., Arntz, A., van Balkom, A.J.L.M. & Cuijpers, P. (2023). Which psychotherapy is most effective and acceptable in the treatment of adults with a (sub)clinical borderline personality disorder? A systematic review and network meta-analysis. Psychological Medicine, 53(8), 3261–3280. doi.org/10.1017/S0033291723000685

Shariat, A., Ghazanfari, A., Yarmohammadian, A., Solati, K. & Chorami, M. (2020). The Effectiveness of Gestalt Therapy on Depression, Self-Differentiation, Integrative Self-Knowledge and Positive Psychological Characteristics in the Elderly (in Arabic). Aging Psychology, 6(3), 267-249. doi.org/10.22126/jap.2020.5573.1456

Shedler, J. (2010). The Efficacy of Psychodynamic Psychotherapy. American Psychologist, 65(2), 96-109. doi.org/10.1037/a0018378

Solmi, M., Wade, T.D., Byrne, S., Del Giovane, C., Fairburn, C.G., Ostinelli, E.G., De Crescenzo, F., Johnson, C., Schmidt, U., Treasure, J., Favaro, A., Zipfel, S. & Cipriani, A. (2021). Comparative efficacy and acceptability of psychological interventions for the treatment of adult outpatients with anorexia nervosa: A systematic review and network meta‑analysis. The Lancet Psychiatry, 8(3), 215–224. doi.org/10.1016/S2215-0366(20)30566-6

Spiegel D. (Ed.) (1999). Efficacy and Cost-Effectiveness of Psychotherapy. (1^st Ed.) American Psychiatric Publications Inc.

Timulak, L., Keogh, D., Chigwedere, C., Wilson, C., Ward, F., Hevey, D., Griffin, P., Jacobs, L., Hughes, S., Vaughan, C., Beckham, K. & Mahon S. (2022). A comparison of emotion-focused therapy and cognitive-behavioral therapy in the treatment of generalized anxiety disorder: Results of a feasibility randomized controlled trial.

Psychotherapy, (1): 84-95. doi.org/10.1037/pst0000427

University of Warwick (2009). Therapy 32 times more cost effective at increasing happiness than money.

http://www.warwick.ac.uk/news/pressreleases/therapy_32_times

Wampold, B.E. & Imel, Z.E. (2015). The Great Psychotherapy Debate. 2^nd Ed. New York, NY; London: Routledge. doi.org/10.4324/9780203582015

Wang, Y., Miguel, C., Ciharova, M., et al. (2024). The effectiveness of psychological treatments for obsessive- compulsive disorders: a meta-analysis of randomized controlled trials published over last 30 years.

Psychological Medicine, 54(11): 2838-2851. doi.org/10.1017/S0033291724001375

Watts, B.V., Schnurr, P.P., Mayo, L., Young-Xu, Y., Weeks, W.B. & Friedman, M.J. (2013). Meta-analysis of the efficacy of treatments for posttraumatic stress disorder. Journal of Clinical Psychiatry, (6), e541-50. http://doi.org/10.4088/JCP.12r08225

Wergeland, G.J., Ghaderi, A., Fjermestad, K. et al. (2025). Family therapy and cognitive behavior therapy for eating disorders in children and adolescents in routine clinical care: a systematic review and meta-analysis. European Child Adolescent Psychiatry, 34, 883–902. doi.org/10.1007/s00787-024-02544-1

Wiebe, S.A. & Johnson, S.M. (2016). A review of the research in emotionally focused therapy for couples. Family Process, 55(3), 390–407. doi.org/10.1111/famp.12229

Wiebe, S.A., Johnson, S.M., Allan, R., Campbell, T.L., Greenman, P.S., Fairweather, D.R., Ismail, M. & Tasca, G.A. (2025). A randomized controlled trial of emotionally focused individual therapy (EFIT) for depression and anxiety. Psychotherapy. Advance online publication.9 doi.org/10.1037/pst0000586

World Health Organization. (2025). Guidance on mental health policy and strategic action plans: Module 3. Process for developing, implementing, and evaluating mental health policy and strategic action plans. World Health Organization. https://www.who.int/publications/i/item/9789240106833

Xu, W., Fang, L., Bai, H., Ke, K., Li, W., Huang, H., Liang, X. & Chen, C. (2023). The influence of psychological factors on coronary heart disease: A review of the evidence and implications for psychological interventions. Medicine (Baltimore), 102(27), e34248. doi.org/10.1097/MD.0000000000034248

Young, C., Szyszkowitz, T., Oudijk, R., Schultess, P. & Stabingis, A. (2013). The Core Competencies of a European Psychotherapist. International Journal of Psychotherapy, 17(2), 40–58. Also: www.europsyche.org/portals/0/media/docs/Final-Core-Competencies-v-3-3_July2013.pdf