Tulburările neurocognitive se referă la schimbări ale memoriei, atenției, limbajului, gândirii și funcționării mentale generale, care apar de obicei în contextul unor afecțiuni neurologice, medicale sau al procesului de îmbătrânire. Aceste modificări pot avea un impact semnificativ asupra autonomiei, relațiilor și calității vieții persoanei, dar și asupra familiei.
Psihoterapia are un rol important în sprijinirea persoanelor cu tulburări neurocognitive, contribuind la adaptare, reglare emoțională, menținerea identității personale și susținerea relațională.
Ce sunt tulburările neurocognitive?
Tulburările neurocognitive sunt caracterizate prin:
- declin al funcțiilor cognitive față de un nivel anterior de funcționare;
- afectarea memoriei, atenției, limbajului, funcțiilor executive sau orientării;
- impact asupra vieții cotidiene, în grade variabile.
Ele pot apărea:
- gradual sau brusc;
- tranzitoriu sau progresiv;
- în asociere cu boli neurologice, vasculare sau alte afecțiuni medicale.
Tipuri frecvente de tulburări neurocognitive
Tulburări neurocognitive ușoare
- dificultăți de memorie
- probleme de concentrare
- încetinirea gândirii
- dificultăți de organizare
În aceste situații, persoana își păstrează în mare parte autonomia, dar poate resimți anxietate, frustrare sau nesiguranță legată de schimbările cognitive.
Tulburări neurocognitive majore (demenețe)
- boala Alzheimer
- demența vasculară
- demența cu corpi Lewy
- demența frontotemporală
Aceste afecțiuni sunt asociate cu un declin cognitiv mai accentuat și progresiv, care afectează autonomia și relațiile.
Tulburări neurocognitive asociate altor afecțiuni
- accidente vasculare cerebrale
- traumatisme cranio-cerebrale
- boala Parkinson
- epilepsie
- boli metabolice sau infecțioase
În aceste cazuri, modificările cognitive pot apărea brusc sau fluctuant.
Impactul emoțional și relațional al tulburărilor neurocognitive
Dincolo de modificările cognitive, tulburările neurocognitive sunt adesea însoțite de:
- anxietate
- depresie
- iritabilitate
- pierderea încrederii în sine
- sentimente de rușine sau inutilitate
Pentru familie și aparținători, pot apărea:
- stres emoțional intens
- epuizare
- dificultăți de adaptare la noile roluri
Psihoterapia adresează aceste dimensiuni emoționale și relaționale, care sunt adesea neglijate.
Rolul psihoterapiei în tulburările neurocognitive
Psihoterapia nu „vindecă” declinul cognitiv, dar are un rol esențial în:
- sprijinirea adaptării psihologice
- reducerea anxietății și depresiei
- menținerea identității și demnității persoanei
- îmbunătățirea calității vieții
- susținerea relațiilor cu familia
Intervențiile psihoterapeutice sunt adaptate nivelului cognitiv al persoanei și pot include:
- psihoterapie de suport
- intervenții orientate pe reglare emoțională
- psihoterapie centrată pe sens și identitate
- intervenții pentru aparținători și familie
Tulburările neurocognitive și îmbătrânirea
Este important de subliniat că îmbătrânirea normală nu este sinonimă cu demența. Psihoterapia poate ajuta persoanele vârstnice să:
- facă diferența între modificările normale și cele patologice;
- gestioneze anxietatea legată de pierderea capacităților;
- își mențină sentimentul de valoare personală și sens al vieții.
Psihoterapia – sprijin pentru persoană și familie
În tulburările neurocognitive, psihoterapia poate implica:
- persoana afectată, în măsura posibilităților;
- familia sau aparținătorii;
- colaborarea cu alți specialiști (medicali, sociali).
Psihoterapeutul creează un cadru empatic și securizant, în care schimbările pot fi înțelese și integrate, nu negate sau trăite în izolare.
Un demers centrat pe demnitate și relație
Tulburările neurocognitive nu anulează identitatea unei persoane. Psihoterapia sprijină menținerea sensului, a relațiilor și a demnității, chiar și în contextul declinului cognitiv.
Federația Română de Psihoterapie susține accesul la psihoterapie pentru persoanele cu tulburări neurocognitive și pentru familiile acestora, ca parte esențială a îngrijirii în sănătatea mintală.

Comments are closed